Cercei si cai verzi pe pereti

Ursuleţul buclucaş

Publicat în secţiunea Poveşti în 9/01/2009

Am sa va povestesc acum, despre cei trei ursuleti jucausi, care locuiau in casuta de la poalele stancii cenusii.

Si ursuletii acestia, tare mai erau nazdravani si poznasi.

Toata ziua se tineau numai de sotii.

Cum se trezeau dis-de-dimineata, ii scoteau peri albi ursoacei mame.

– Martinel, te rog sa te speli pe dinti!

– Da, mama!

– Martinica, spala-ti gatisorul!

– Da, mamico!

– Martinici, te rog sa-ti speli urechiusele!

– Le-am spalat, mamico, le-am spalat – zicea grabit cel strigat.

– Nu-i adevarat, mama, minte – raspundeau ceilalti doi fratiori in cor.

– Nici voi nu v-ati spalat! rabufnea el.

– Ba da, ba da, mincinosule, noi ne-am spalat!

Urmau apoi o serie de inghionteli si mormaituri pe trei voci, care sfarseau intr-o incaierare pe cinste. Dupa care, erau luati toti trei de urechiuse si aruncati in apa rece a izvorasului din fata casei. Atunci sa fi vazut tipete si chitcaituri scoase de bietii de ei:

– E rece, mama!

– E uda, mamico!

– Au, au, ma innec ! Martinica, de ce ma impingi?

– Mama, Martinel imi pune piedica!

– Ba nu, mama, el se urca in spatele meu…

Sareau stropii incolo si-ncoace, de nu te puteai apropia.

Urma apoi controlul si storsul blanitei.

Doamne, ce se mai chinuia biata ursoaica sa puna mana pe ei; unul fugea in stanga, altul fugea in dreapta, ca-i venea sarmanei sa plece-n lume sa nu mai auda de-asa puslamale.

Ii trecea insa si-o lua de la capat ca orice mama care-si iubeste copiii.

Inainte de a pleca dupa treburi, i-a asezat in rand, mustruluindu-i:

– Astazi trebuie sa merg la stana dupa urda; drumul e tare lung si-am sa ma intorc tarziu acasa. Vreau sa stati macar azi cuminti, sa nu mai primesc reclamatii de la vecini.

Si intorcandu-se catre mezin care se tregea de-o ureche:

– Ai auzit, Martinici si pentru tine vorbesc! Si mai lasa-ti urechea-ceea in pace!

In timpul acesta, Martinica il calca pe labuta pe Martinel.

– Mama, mama, Martinica ma calca pe picior! Au, ma doare!

Si, jap! O labuta peste boticul lui Martinel.

Ce sa mai faca biata ursoaica?!…

A luat si ea o nuielusa din alunul de-alaturi, si-a inceput sa-i croiasca cu ea:

– Nu-i chip sa stea omul linistit din pricina voastra! Pezevenghilor! Martine, Martine, vino la nebunii astia o data, ca nu mai stiu ce sa ma mai fac cu ei!…

Cand au vazut ei ca se-ngroasa gluma si ca intra-n joc chiar Martin-tatal, buclucasii s-au linistit ca prin minune.

Stiau ei ce-i asteapta odata intrati in labele lui!…

Spasiti, au pus boticurile in pamant si n-au mai miscat.

Ajuns in fata ursul ii intreba:

– Ei, care mai misca? Ce-ati amutit asa? Sunteti sfintisori, nu zau ? Martinel! Martinica! Martinici!

– Da, tata! raspunsera -n cor.

– Ce-aveti de spus?

– Nimic, tata! auzi pe trei voci.

– Unul sa nu mai sufle!

Se uitara unul la altul si-si dusera labutele la nasuc.

Martinici, ca totdeauna cand era emotionat sau incurcat, se tragea de-o urechiusa.

Pe ursoaica o pufni rasul si ca sa nu o vada micii zurbagii, pleca sa-si ia panerul din casa.

Cand Ursuleana iesi pregatita de drum, Martin terminase instructia si plecara amandoi linistiti dupa treburi.

Ramasi singuri si de capul lor, cei trei copilasi nu stiau dece sa se mai apuce.

– Hai sa ne jucam pititea!

– Ba nu, ba nu, hai sa ne jucam leapsa!

– Sarim coarda, ori ne jucam baza?

– De ce sa nu ne ducem dupa zmeura?!…

Si pentru ca nu au ajuns la o intelegere, dupa ce s-au certat zdravan, s-au mai si incaierat.

Se rostogolira gramada prin iarba de nu stiai care e unul si care e celelalt.

Bosumflati, si-a facut fiecare programul sau.

Martinel a inceput sa faca tumbe; Martinica, sarea coarda cu franghia de rufe a mamei, iar Martinici? Martinici plictisit, s-a asezat cu o piatra sub cap si a inceput sa viseze la bunatati.

Vezi ca, tot jucandu-se cu fratiorii sai, i se cam facuse foame ; si cum la masa fusese mofturos, acum flamanzea.

Isi duse labutele la burtica.

Doamne, ce goala era!

Suparat peste masura, mezinul se hotara sa porneasca prin padure sa adune macar ceva zmeura.

Si fara sa spuna nimanui ce are de gand, se strecura iute printre tufisurile din marginea poenitei, ajunse la izvoras si, sarind din piatra in piatra, cand s-atinga celalalt mal, ii aluneca piciorul si cazu baltabac in apa.

Pufnind si fornaind furios pe nas, Martinici isi scutura blanita si se aseza pe iarba sa se zvante la soare.

Un fluturas micut care zbura pe deasupra apei, ii rase-n nas dand din aripioarele-i smaltuite:

– Ia te uita ce viteaz, cum pune piciorul, cum cade-n apa. Ha!Ha!Ha!

Mormaind, ursuletul o lua la fuga dupa el. Putea insa sa-l prinda? Acesta s-a-naltat sus, sus de tot, atat de sus incat, pas sa-l mai ajunga cineva.

Tot bodoganind si maraind, incerca tufele de pe marginea cararii sa vada – nu care cumva sa mai fie ceva zmeura scapata ca prin minune dupa vizita facuta cu o zi-nainte cu ceilalti ursuleti.

De unde! Nimic si iar nimic!

Doamne! Si ce foame-mi mai este! gandea pofticiosul.

Numai ca, tot scotocind asa, nu se uita pe unde calca si nimeri cu labuta exact in tepii unui arici.

– Nesuferitule, teposule, ce cauti in calea mea? Numai tu mai lipseai! striga Martinici scos din sarite.

Si, fara sa gandeasca ce face, dadu cu sutul in ghemotocul care-l intepa asa de tare, incat de durere se tavali pe jos,

in mijlocul potecii.

Intr-un tarziu se ridica, isi sterse nasucul si lacrimile cu labutele si porni hotarat mai departe.

Le-arata el tuturor de ce este-n stare!

Tot scormonind cu privirea sa descopere ceva boabe rosii, deodata, poc! Se pomeni cu ceva tare care-i cade in cap.

Ridica privirile si ce vazu?

O veverita jucausa aruncase cu un con de brad exact intre urechiusele sale. Apoi, s-a cocotat pe o creanga mai inalta, prefacandu-se ca nu-l ia in seama.

– -Ei, stai ca-ti arat eu tie, nesuferito! Te faci ca nu ma vezi dupa ce dai in mine?…

Si ridicand pumnul, Martinici se catara repede in pomul in care se gasea veverita.

Aceasta se catara si mai sus.

Ursuletul,dupa ea.

Razand, mititica ajuns in varf.

– Hai, vino dupa mine, ursulica! Ce te tot pitesti, urca pana aici, ce mai astepti!…

– Pun eu laba pe tine, motato! Vezi tu atunci, cumatra, daca-ti mai arde de ras!

Veverita, tusti! in celelalt copac.

Ursuletul insa, fiind prea greu pentru o creanga asa de subtire, ramura parai sub el si se rupse, Martinici rostogolindu-se in gol si cazand intr-un tufis tepos de la poalele copacului.

Ramase acolo un timp neputand sa se ridice de durere, amenintand si strigand neputincios.

Si, cum statea rasturnat, planuind ce sa faca mai departe – o ganganie mititica se opri in fata lui, intrebandu-l ce-a patit:

– Cum ce-am patit? Cum ce-am patit? Eu nu patesc nimic! Si te rog sa piei din calea mea, pricajito!

Speriata, gangania disparu repede-n iarba, spunand:

– Ia te uita, domnule, ce viteaz e ! El cade din copac si tot el face pe grozavul . Sa ti se mai faca mila de asa o fiinta!

Nu dupa multa vreme, intalni in cale un iepuras:

– Buna ziua, ursuletule! Cu ce ocazie pe la noi?

Martinici se uita de sus la el, raspunzandu-i:

– Da tu cum indraznesti sa-mi iesi in cale? Si mai ai curajul sa-mi mai si vorbesti?

Speriat, iepurasul ii ceru iertare :

– Credeam ca vrei sa afli pe unde te gasesti si cum ajungi inapoi, acasa, dar …

– Nu-am nevoie de sfaturile tale proaste! Hai sterge-o de aici, pana nu ma-nfurii de-a binelea si te iau la scarmanat! Uite, frate, cine-mi spune mie ca m-am ratacit?!?…

Ramas singur, Martinici gandea in sinea sa:

„Hm! Ce-o fi avand toata lumea cu mine? Ma cred asa de prost?!?… Le-arat eu lor!…Le-arat eu lor!”…

Si-si vazu de drum.

Dar, cand sa mai faca un pas, se rostogoli intr-o groapa, parca anume sapata acolo de cineva – sa cada un gura casca in ea.

In zadar incerca bietul ursulet sa iasa afara. Nu putea si pace!

Daca vazu ca nu reuseste, se porni pe plans.

In timpul acesta, Martin-tatal, se intorcea mormaind pe carare, nemultumit ca nu-i mersesera nici lui treburile mai bine. Parandu-i-se ca aude niste scancete cunoscute, se apropie de marginea gropii, si, ce sa vezi?!?…

Pe Martinici al sau in carne si oase !

– Ce cauti acolo, puslama? Aici ti-am spus eu sa te gasesc? Ei las-ca te scot eu afara!…

Si-i intinse o creanga ce copac , de care Martinici se agata si ajunse in carare.

„Acum i-acum” isi zise mezinul, incepad sa se smiorcaie mai tare.

– Nu ma bate, taticule, nu ma bate! Iarta-ma, te rog! Am gresit, iarta-ma!…

Dar ursul il si ridicase de urechi in sus, bietul pici facandu-se cocols, stiind ce-l asteapta…

Dupa ce fu tabacit bine, se pomeni rostogolit cu o lovitura dibace de picior in spate, drept la marginea potecii.

– Acum, directia casa!…

Smiorcaindu-se si frecandu-si codita, Martinici porni inaintea batranului in pas fortat, mai tragand din cand in cand cu coada ochiului sa vada daca nu cumva se trezeste cu vreo surpriza.

Dar Mos Martin se racorise. Trecandu-i supararea, gandea:

„Parca eu nu-am fost ca el? Ce de mai pozne faceam impreuna cu fratii mei! Unde mai pui ca eu eram cel mai nazdravan. Acum, s-a-ntors roata; am ajuns eu sa-i scarman pe cei mici . Si, privind induiosat inspre pici:

– Ei, tu, potaie mica, ia vino la mine!

Martinici il privi cu neincredere, gata s-o ia la fuga.

– Hai, stiu ca esti obosit si ti-e foame, vino sa-ti arat ceva.

Si dand tufisurile la o parte, descoperi niste fructe mari, rosii, care-i faceau cu ochiul puisorului.

Ursulica, atat astepta. Uita de tot si de toate si – tragandu-se de-o urechiusa se repezi la zmeura si-ncepu sa manace lacom.

Doamne, sa-l fi vazut, parca se bateau turcii la gura lui! Abia dupa ce se satura avu timp sa-l intrebe pe Martin:

– Tata, dar eu n-am trecut tot pe-aici, atunci de ce nu erau?

– Ba erau, dragul tatei, dar tu te uitai pe sus si nu-ti trecea prin cap sa dai frunzele la o parte si sa cauti cu atentie…

– Ai dreptate, dar m-a suparat o rautate de veverita si-am alergat dupa ea…

– Vezi, ce-ti spuneam eu, iti ardea de joaca.

– Ba, nu-mi ardea, nu-mi ardea, ca ma suparase ariciul…

– Alta, acum!

– Dar i-am tras si eu un picior…

– Si te-ai intepat zdravan, nu?

– A-asta, cam asa-i…

– De-acum incolo sa nu mai pleci singur de-acasa. Ar fi putut fi si mai rau! Ia spune-mi tu mie, ce te faceai daca nu treceam eu sa te scot de-acolo de unde te-am gasit? O pateai, o pateai!…

Martinici se opri – si asezandu-se in fata tatalui sau il privi sfios si-l ruga:

– Tata, ma iei in carca?

Mos Martin zambi pe sub mustata si-l ridica pe sus…

xxxx

Cand ajunsera acasa, se-ntunecase de-a binelea, iar Martinici dormea dus.

Ceilalti doi ursuleti, se culcasera si ei.

Doar mama, Ursuleana ii astepta ingrijorata in pragul casutei.

Asezat in patucul sau, Martinici vorbi prin somn:

– Ti-arat eu tie, motat-o, pun eu mana pe tine!…

1 comentariu

  1. – Căutări pe blog, sau răspundem cititorilor - « La colţ de blog a zis:

    […] A treia căutare şi ultima…din cele interesante a fost “povestea ursuletului lacom” …am gasit doar buclucaşh aici http://cami.esuper.ro/povesti/ursuletul-buclucas-239 […]

    22/06/2010 la 10:12 am

Comentează