Cercei si cai verzi pe pereti

Albişor

Publicat în secţiunea Poveşti în 6/01/2009

Zapada isi urma cernerea cu fulgi mari, din ce in ce mai desi, asemeni unei crizanteme albe care-si imprastie minunatele-i petale in jur, nevinovate si reci, luand pe rand alte forme, ca alte flori – pentru ca in cele din urma sa arate ca un roi de fluturi mici si delicati, care danseaza mangaind aerul, facand piruete – asezandu-se apoi ca un covor stralucitor peste intreaga natura.

De la fereastra luminata a unei casute, un baietel cu niste ochi mari albastri-cenusii, urmarea cu nasucul lipit de geam spectacolul noptii.

Statea ca vrajit.

I se parea ca o lume de basm se afla in fata lui si nu se putea desprinde din loc.

Dintr-o data, invartindu-se intr-un dans nebun, fluturasii au inceput sa-si schimbe infatisarea.

Un roi de copilasi frumosi, minusculi, zglobii si zapaciti i se infatisau privirii uluite a baiatului nostru.

Fara sa-si dea seama ce face, copilul deschise fereastra.

Un baietel poznas, cu aripioare ca de fluturas, se desprinse dintr-un cerc agatandu-i-se de nasuc si ciupindu-l cu manutele lui dolofane.

Inveselit, copilul il lua in palma.

– Cum te cheama? auzi el mirat un glascior ascutit si pitigaiat.

Il studie cu atentie. Albisorul din mana ii zambea dulce.

– Pe mine ma cheama Andrei. Dar pe tine?

– Eu sunt Albisor, cel mai poznas fulg de nea de la palatul Zanei zapezii, iar ceilalti sunt fratiorii mei.

– Si eu am un fratior. E mic, mititel, dar nu asa ca tine. Nici macar nu vorbeste. Cand ma apropii de el imi zambeste, intinde manutele si bombane ceva intr-o limba necunoscuta.

– Nu mai spune!… Tare-as vrea sa-ti vad si eu fratiorul!

– Acum, nu se poate, doarme. Daca-l trezesti din somn. face mare taraboi…

– Ai dreptate, mai avem timp. Tu de ce nu dormi?

– Mie nu mi-e somn. Sa-ti spun drept …

Copilul se opri.

– Ei, ce-i ? il incuraja Albisor.

Sunt suparat, tare suparat…

– Te pomenesti c-oi fi facut vreo pozna! Hai, vorbeste, mie poti sa-mi povestesti.

Andrei il privi pe Albisor. Acesta astepta linistit si serios. Nici urma de zambet pe fetisoara lui bucalata.

Baiatul prinse curaj si, cu lacrimi in ochi ii destainui:

– Am facut numai pozne in ultima vreme. Asta seara, mama mi-a spus ca l-am suparat pe Mos Craciun si acesta nu mai vrea sa vina la mine.

Inveselit, Albisor il incuraja.

– Vai, Andrei, si tu o crezi? Era necajita si-a vrut sa te sperie. Mosul te-a iertat si nu-o sa te ocoleasca, asa cum nu ocoleste nici-un copil. Atat numai ca trebuie sa fii mai cuminte.

– Si mie imi pare rau de ce-am facut. Nici macar nu-am vrut s-o supar. Numai ca, nu stiu cum fac si cum ma invart, ca toate imi ies pe dos.

Doua lacrimi ca doua margele i se rostogolira pe obraji.

Isi amintise cat de mult muncise mamica sa-i faca un tort si el l-a rasturnat, de-a trebuit sa se-apuce din nou de munca…

Iar el, vazand ca nu-i certat prea tare, i-a spus vesel mamei:

– Ce bine-mi pare ca l-am dat pe jos! Tigrut si Azor nu trebuiau sa manance si ei? Lor nu le face nimeni tort!…

Zambind mucalit Albisor il mai intreba:

– Asta-i tot?

– Nu, nu-i tot. Fratiorul meu e un smiorcait si-un rasfatat. Cand am vrut sa-i dau cana mea de lapte s-o bea, a-nceput sa urle. M-am infuriat si i-am turnat-o in cap. Pe urma i-am luat biberonul si i l-am spart. Sa se-nvete minte. Mama m-a prins si daca nu-o luam la picior, cine stie ce s-ar fi intamplat. Pe urma…

– Ei, ce-ai mai facut?

– Ce sa-ti mai spun? Tot chestii de-astea. Vreau sa fiu cuminte, dar nu stiu cum se face ca mereu dau gres. Si stiu si de ce…

Andrei s-a oprit. Albisor astepta. Nu-i mai puse nici-o intrebare.

– Stiu eu ca toata lumea il iubeste mai mult pe-asta mic. De cand cu el, tot ce fac nu mai e bine…

– Ce prostie! Se revolta Albisor. Uite, si eu am frati…

– Ei, ai si tu frati?

– Oho! Si inca multi. Dar eu nu gandesc ca tine. Incearca sa nu mai faci ce-ai facut si nu-o sa te mai certe nimeni. Stiu ca inainte nu erai asa …

– Nu, nu eram. Mai faceam cate-o pozna, dar numai din greseala. Acum… acum le fac intentionat, recunoscu in sfarsit cu sinceritate.

– Pai, de ce?

– Ca sa le-atrag atentia asupra mea – spuse cu naduf. Sa fiu si eu luat in seama, nu numai flecustetul ala mic si obraznic.

Furios, Andrei era cat pe ce sa stranga pumnul pe care era asezat fulguletul. Si-a adus aminte la timp si s-a abtinut. Precaut, Albisor i s-a asezat din nou pe nas .

– Hei, da-te jos de-acolo, ca ma gadili! Si-apoi, nici nu te vad bine!…

Dandu-i prieteneste un bobarnac, Albisor cobori de pe nasucul baiatului.

Inveselit, Andrei incerca sa mangaie albisorul. Fiind insa atat de delicat, ii era frica sa nu-l striveasca.

Albisor il intelese si pentru asta ii spuse cu recunostinta:

– Uite, vezi, asa trebuie sa te porti si cu fratiorul tau. E si el micut ca mine si te iubeste.

Atunci Andrei si-a amintit cum il urmareste Ionut prin toata casa cu privirea, cum ii intinde mereu manutele si ce taraboi face cand nu-l ia in seama.

A inteles ca nu are dreptate si s-a simtit incurcat.

Albisor i-a ghicit gandurile si i-a spus:

– Vezi, Andrei, vezi? Acum ai priceput c-ai gresit?

Andrei dadu intelegator din cap.

Tot fulguletul ii vorbi:

– Te rog acum sa ma scoti afara si sa-nchizi fereastra. Nu cumva sa racesti tocmai acum, de Craciun. Am sa mai vin la tine si-alta data.

Cu parere de rau, baietelul scoase mana afara. Albisor zbura iute si se amesteca cu fratiorii sai. Acestia dansau tinandu-se de mana ca sa-l inveseleasca pe Andrei.

– Ramai cu bine, Albisor si sa mai vii!…

– O sa mai vin, Andrei! Sa ma astepti!…

Andrei se urca in patucul sau.

„Oare cu cine-o fi semanand Albisor?…se framanta el in gand.

Deodata, ochii ii sclipira in intuneric.

Cum de nu si-a dat seama?…

Albisor semana cu… semana cu…fratiorul lui cel mic.

Se ridica binisor din asternut si se apropie de patutul lui Ionut. Acesta dormea zambind dulce, asezat ca un pisoi cu labutele in sus. Andrei il saruta usor pe nasuc si dadu sa plece. Gamalia insa deschise ochisorii si rase cu hohot. Ii facu apoi, parca, cu ochiul complice ca si cum i-ar fi spus:

– Ramane intre noi, amice…

Si inchise ochii la loc.

Ascuns sub patura moale si calda, Andrei se lasa purtat de valurile domoale ale somnului. Acum, ca descoperise adevarul, era linistit. Fratiorul sau se transformase in fulg de nea ca sa poata sa-i arate ,in felul lui, cat de mult il iubeste…

Mai privi o data spre fereastra si, inainte de a adormi de-a binelea, vazu prin geam cum o multime de copilasi ii faceau semne prietenesti cu mainile lor micute.

N-a mai avut insa ragaz sa le raspunda.

O sanie de argint stralucitoare a poposit la portile genelor sale, purtandu-l mai departe, in lumea minunata a viselor sale de copil, unde toate sunt bune si frumoase, pentru a-l aduce inapoi in zori de zi, cand mamica il va mangaia cu drag, iar primele raze ale diminetii ii vor straluci pe fata.

Comentează