Cercei si cai verzi pe pereti

U R I A S U L

Publicat în secţiunea Poveşti în 29/01/2009

Sub  razele  jucause ale  soarelui,  un iepuras alb si  pufos,  lenevea  in  iarba  cu labutele sub  cap si  visa  cu ochii  deschisi.

… Ce  minunat ar  fi – gandea  el – sa nu mai  stea toata ziua  cu  frica-n  san  –  ba ca  vine  lupul,  ba, ca vine  vulpea, ba  ca… cine  stie ce  necaz  il  mai  asteapta…

Ce  grozav  ar fi  –  de  exemplu, sa  fie  –   un iepure  urias.  Dar,  urias,  urias !

S-apara  asa,  mergand tantos  pe  carari,  cu labutele  la  spate,  fara  nici-o  grija.  Si  cand  o-ntalneste  pe  cumatra  vulpe – care-ar  arata pe  langa  el asa, cam cat  o veverita – s-o  ia de  coada,  s-o  scuture  putin  si  s-o  intrebe:

„Ei,  cumatra, acum  ce  mai ai  de  spus?”

Si  plictisit  s-o  lase  jos, mai dandu-i  si un  sut  peste  coada-i stufoasa,  de  s-ar da  de-a rostogolul  si-ar ajunge  agatata  de  un copac.

Dar cumatrul  lup?

Pe-asta  l-ar  lua  de urechi  si  l-ar  scutura – uite-asa, ca  pe-un  par  paduret cand  bate  vantul  mai tare;  si  i-ar  da  si lui  un  sut…

Daca  s-ar  intalni cu elefantul?

Ce-ar  face  daca  s-ar  intalni cu elefantul?

Hmm… Pai,  daca  vulpea  ar fi cat  o veverita   si  elefantul   cat un  catel   –  lui  sa  nu-i  faca  o  pozna?

L-ar  pune  bunaoara  –  sa  ia  apa  cu  trompa sa-i stropeasca   morcovii  uriasi  pe  care-i   va  manca  cand  ii  va  fi foame.

Dar  cum  visele  nu  tin  loc  de  mancare,  iepurasul  simti  un  gol  imens  in stomac.

Cu  parere  de  rau  se  hotara  sa  intre  in casuta,  pentru  a  cere  mamei  un  morcovel pe  care  sa-l rontaie.

Nici  nu  apuca sa  faca  doi  pasi  –  si  simti  cum  incepe  sa se lungeasca  … si  sa  se  lungeasca …  si sa  se  lungeasca… –  de nu se  mai oprea.

Nu-i  venea  sa-si  creada  ochilor!

Se  ciupi sa  vada daca nu  cumva  doarme. Au !  Ma doare!…

M-o  fi  auzit  vre-un  spiridus?…

Mamica  mi-a spus ca,atunci  cand  iti  doresti  ceva, mult de tot,  spiridusii iti  indeplinesc dorinta…

Dar  ce  se  intampla  cu  mine?

Vai,vai, ce  lung sunt!  Pot  sa ating  varful  pomului cu labuta!

Ce  labuta? Care  labuta? Asta-i  laba  in toata  regula!

Ce  ma fac  ?  Ce  ma fac acum?  Cum  ma  vor  recunoaste  fratiorii mei  asa cum sunt?  Unde-am sa dorm ? Casuta  noastra-i  asa  de  mica, incat  nu  mi-ar intra  nici-un  picior in ea. Praf  as face-o!

Si bietul  Iepurica se  aseza pe codita,  uitandu-se  intai  in jur sa  nu striveasca pe  cineva.

Incepu  sa  cugete.

Nu-am incotro! Acum  trebuie sa ma obisnuiesc  cu  noua  mea  infatisare. Ce-o  sa le spun celorlalti? Iar or sa rada  de  mine! Si-asa  zic  cu totii  ca  nu sunt  bun de  nimic.

Ei, stai ca le-arat eu  lor!

Am  sa  merg  intai  in padure.  O da  domnul  sa ma intalnesc cu  coana  vulpe ,  si-atunci sa  te  tii!

Zis  si  facut.

Fara  sa  mai  stea pe ganduri,  Rica-Iepurica, o  lua  din  loc.

O  umbra uriasa  insa  il  urmarea  pas  cu pas. Mergea Iepurica,  mergea  si umbra . Intorcea  capul  –  umbra  il  imita ; pana  s-a  infuriat si-a rupt-o  la fuga.

Umbra  –  dupa el!

Fugea  Rica,  hop si  umbra!

Cum intra  printre  copaci, urmaritorul  s-a  pierdut. Parc-ar fi intrat  in pamant. Unde-o  fi ramas  celalalt  iepure  urias? se-ntreba  Rica-Iepurica.

Dar,  cum  avea  treburi  mai  importante  de  rezolvat, uita  de  umbra  si  incepu sa scotoceasca  tufisurile,  doar-doar  o  da  de  vreo  cumatra ascunsa  printre  frunze.

Iata  si  vulpea!…

– Cat  pe  ce  sa-mi  scapi, Roscato! Ce ma  privesti  asa? Nu-ti  vine  sa crezi, ai? Iasa  vedem noi  ce putem face  cu  matale:  sa  te jupoi de blana – e bine?

Revenindu-si  din  uimire,  vulpea  ii  spuse cu spaima:

– Vai,  vai,  iepurasule,  nu-mi  vine  sa  cred?!  Te  rog  sa  ma  ierti, Rica,  nu  ma  jupui  de blana. E tot ce  am  mai  de  pret  si  daca  raman  fara  ea –  cum  am sa  mai  suport frigul la  iarna?

–  Acum  ai intrat  in  labele  mele!  Mi-a  venit  si  mie randul! Sa tremuri  in  fata  mea,  codato!  Sa tremuri  in  fata  intregului  neam  iepuresc! Si  sa  nu  te mai prind c-ai  sa  faci  de  petrecanie  vreunuia  dintre  noi, ai auzit?

Apoi venindu-i o idee:

–  Deocamdata  te iert –  insa cu  o  conditie:  pleci  imediat  pana  la  marginea  satului. Acolo  e  o  gradina cu  morcovi. Imi  aduci  pentru  inceput,  un sac. Pe urma,  mai vedem  noi.

Dar  repede…

Si  proptindu-i  o laba  uriasa  in coada,  o  proiecta  la o distanta  zdravana, ca  nu-i  mai  ramanea vulpii  cale  lunga  de  parcurs  pana  la  morcovii  cu pricina.

„Cu  unul   am  rezolvat-o” –  vorbi pentru  sine, Rica-Iepurica, incepand din  nou  sa scotoceasca  printre  pomi si  tufisuri.

Privind  cu  mirare  spre  el,  o  caprioara cu  ochii  mari, catifelati, nu  stia ce  sa  faca. S-o ia la fuga?  Sa  stea  pe  loc?…

– Ce-i cutine, surato?  Nu  te  speria,  sunt eu,  Rica-Iepurica!

Caprioara  ciuli  urechile. Abia acum  il  recunoscu  pe  iepuras.

– Bata-te  norocul  sa  te  bata,  Rica! Cum  de-ai  ajuns  asa? Sa  nu  te  mai  recunosc!

– E  greu de  explicat,  surioara. Mai   bine fii  atenta! Vezica nu departe de tine, e  un  ras; ia-o  la  picior pana-l scutur  putin.

Si-nfipse  laba-n ceafa  rasului,  invartindu-l de  vazu  stele verzi.

Ametit  si-nspaimantat, rasul o lua la goana si  se-ascunse  in  cel mai  des  tufis.

Frecandu-si  labutele  fericit, Iepurica  isi spuse:

– Ce  grozav sunt! Nimeni  nu-i ca  mine!

In  timpul  acesta, surata  vulpe  cara  in  spate  un sac  indesat  cu  morcovi.

Cum  mergea  ea  asa  pe  drum,  s-a  intalnit cu lupul.

–  Buna  vremea,  cumatra! Da,  ce,  ti-ai  schimbat  gusturile ?  Ai  dat-o  pe  zarzavaturi, dupa  cate  vad ! Nu-i  a buna!

– Razi tu,cumetre ,  de  mine ,  da-i  jale   mare  daca  te-ntalnesti  cu  Uriasul …

– Ce urias , cumatra,  ori  ai  temperatura  si  aiurezi ?

–  Nu  te-oi  vedea  si  pe  tine  cu  un  sac  de  varza-n  spate…

Ramase  cu  vorba  neterminata.  Uriasul  era  langa  ei.  Prinzandu-l  de  urechi , Rica  il ridica  pe  lup  in sus  ca  pe-o  frunza  si-i  comanda :

– Mars  dupa  varza !

Cu  coada  intre  picioare  si  urechile  pe  spate ,  lupul  o  lua  spasit  spre  gradini  sa-i  indeplineasca porunca.

Frecandu-si  labutele  –  pardon ,  labele  –  una  de alta,  Rica se  uita  satisfacut  in  jur,  sa vada  daca  i-a  vazut  cineva  isprava.

Padurea   clocotea.

Poata  lumea  aflase  vestea .

Pasarile  si  animalele  si-au  transmis-o  unul  altuia:

– Ai vazut,  ai  vazut,  ciripea  o  pasarica  spre  cealalta  intr-un copac.

– Am vazut, am  vazut, raspundea surata.

– Tok  -tok  – tok ,  fratele meu – ai  auzit ?  vorbi  si  ciocanitoarea  catre  un huhurez.

– Am  auzit, soro, ca doar  toata  lumea stie…

– Ce zarva, ce  zarva, nu poate omul sa se  odihneasca  de  galagia lor – ofta buha ascunsa  intr-un frunzis.

– Ce-i coana  buha,  ce-i , ca  eu am dormit  pana acum, o intreba ariciul cel  cu  o  mie de  tepi.

– Sa vezi si sa nu crezi! Cica spiridusul padurii , sa se razbune  pe  vulpe si pe lup, l-a transformat pe  Rica intr-un iepure  urias.

– Cine-i Rica,  frate?

– Cum cine-i Rica? Cum cine-i Rica? Da, prost mai esti , mai  Aricila! Rica-Iepurica – iepurasul alb si pufos din casuta  de  la marginea poienii…

– Aaaa, Rica, acum vin de-acasa…

Si pentru  sine:”cine-o mai  fi si-asta? Dar daca  nu ma fac ca stiu, asta umple padurea ca-s  greu  de  cap  „.

– Bine, bine, vecina, acum ma duc  la culcare – ca sunt  tare  obosit.

O broscuta dintre frunze – plangea cu  lacrimi amare.

– Ce-ai patit broscuto? o-ntreba o omida  care -si facuse drum  pe  langa ea.

– Oac-oac, ia, ce  sa patesc. Nimic! Nimic nu-am patit.

– Atunci, de  ce  plangi?

– Pai, cum de ce, oac-oac, cum de ce? Tu nu stii? Daca trece Uriasul pe-aici si ma calca?!?…

Omida o privi stramb, apoi, pufnind-o rasul – pleca mai departe bombanind:

– Auzi, auzi, sa  plangi ca poate te  va calca… E si-asta ceva!

Intre timp, Uriasul nostru, nestiind ca i s-a dus vestea  in toata padurea, isi pusese o laba la  ochi si scruta imprejurimile.

– Ia sa vad eu, unde  sa ma mai duc si ce-am sa mai fac…

Tocmai cand s-o ia din loc, numai ce vazu intr-o vale, un  pui de urs  care bocea de ti se rupea sufletul.

Ceva mai departe, ursoaica mama il striga si-l cauta peste tot disperata.

Induiosat, Rica il lua pe puisor  pe  sus – si-l depuse binisor in  fata mamei ursoaice.

Nemaiputand  de bucurie, ursoaica nu stia cum sa-i multumeasca iepurasului.

– Iti multumesc, Rica, daca nu erai  tu , cine stie cand  imi  gaseam puslamaua de copil. Ca numai belele-mi face! Acum, cel  putin, le-a  pus  capac  la toate. Eu si  Martin il  cautam  de doua zile  prin padure.

Si catre Ursulica:

– Ne rafuim noi, afurisitule cand  ramanem amandoi! Acum,  multumeste-i frumos Domnului Iepure ca  te-a salvat.

„Afurisitul”, care-si revenise din  spaima de cand se  afla in siguranta, langa mama sa, isi ridica privirile catre Urias – si, in loc de  multumesc, il intreba:

– Da tu, cum ai facut de-ai ajuns  asa de  lung?

Ce sa se mai supere pe ursulet, parca el  nu era tot copil?

Mangaindu-l pe crestet, isi lua  ziua buna de la ursoaica si pleca mai departe. Niste tipete ascutite  ii ajunsesera la urechi si nu stia  de unde  vin.

Rascolind in jur si  privind mai aproape de pamant, ce descoperi?

Un pui de elefant cazuse intr-o groapa , facuta anume sa se prinda animalele in ea. In jurul gropii, neputincioasa, mama elefantelui  alerga disperata si  tipa si ea cat  putea.

Iepurica  veni mai aproape, se  apleca si  scotandu-l  pe elefantel din capcana, il depuse langa mama lui.

Biata mamica , nu  stia cum sa-l mai  mangaie  pe copilas.

– Iti  multumesc, Uriasule, iti  multumesc. Daca  nu erai  tu…

Si-si privi  puiul  cu  dragoste.

– Asculta, Rica,  acum  suntem noi mici si tu  mare; dar,  nu se stie niciodata.  Daca vei  fi vreodata la necaz si te putem ajuta, cauta-ne…

– Si eu  iti  multumesc, Dinte-de-Fildes, nu-am sa uit; acum insa, du-te ca  se-apropie  alt  pericol! Afundati-va in  desisuri.

Ridicat in doua labe, Uriasul vazuse nu prea  departe de  locul unde statea de  vorba cu cei doi  elefanti, un  vanator si  un  caine.

Se  scarpina incurcat  dupa ceafa. Oare, ce trebuia  sa  faca?

Neavand nici-o  idee, iesi  in  calea vanatorului. Il lua pe  sus impreuna cu cainele sau si-i  zise:

– Buna ziua, vanatorule! Tu ai facut  groapa in  care a picat  puiul de elefant?

– Ia  te  uita – se  mira  vanatorul in  loc  de  raspuns  la  intrebarea lui Rica. Iepure urias  si care  sa  mai  si  vorbeasca , nu-am mai  intalnit in viata  mea; si  ridicandu-si  palaria:

– Salut, Uriasule!

– Salut, salut, dar eu te-am  intrebat   ceva; si catre catel care se tot foiape  laba  lui:

– Asculta,  piticule, daca ma  mai  gadili  mult , iti  ard  una peste  codita, de-o  sa  ma  tii  minte; si  nu  mai  marai asa, ca  nu  ma sperii…

Razand cu  hohote, vanatorul  isi chema  prepelicarul  langa  el:

– Vino  langa mine,  Rex!

Rex il asculta si se  aseza cuminte pe  codita.

– Uite ce e  vanatorule. Tu  cu pusca ta, ai bagat spaima in  animalele padurii. Te rog muta-ti  locul de vanatoare  in alta  parte. Sau  mai  bine, renunta  de  tot. La ce-ti  foloseste sa  omori niste suflete  nevinovate. Daca-mi promiti  ca renunti,  iti dau voie sa  pleci.

– Pai, am  incotro?!?… raspunse mucalit vanatorul.

– N-ai ! mai zise  hotarat  Rica.

Si ca sa fie mai sigur, il depuse pe vanator la marginea padurii.

Salutandu-l cu mana  la palarie, omul cu caunele sau, pornira spre casa pe drumeagul serpuit.  Din cand in cand, se intorcea spre padure si-i facea cu mana lui Rica.

Obosit si-ngandurat, Rica-Iepurica-Uriasul, se-ndrepta spre poienita unde locuiau ai sai .

Oare, ce-o sa  fie de-acum incolo? Unde va dormi? I-or fi adus vulpea si lupul morcovii si varza?

S-a oprit putin la izvorasul din marginea poienii  sa se racoreasca. Ce buna era apa de izvor!

In poienita, fratiorii sai faceau tumbe prin iarba si se jucau fara griji.

Cred si eu, daca le-a asigurat el linistea?!…

In casuta, mama iepuroaica trebaluia pe langa soba. Tata,  statea pe-un fotoliu si citea „Gazeta padurii”. Usa si  ferestrele casei erau larg deschise. Ii vedea pe-amandoi si se bucura.

Intr-o parte, o gramada uriasa de morcovi si de varza.

Dintr-un pas,  fu in  poiana. Se-aseza in iarba cu fata-n sus si  cu labele sub cap. Fratiorii lui nici nu-l observasera. Inchise ochii si atipi…

– Hei, lenesule, scoala-te si vino macar la masa…

-Cine  – cine, vorbeste cu mine?…

Si Rica se freca la ochi sa vada mai bine.  Rila, cel mai mare dintre frati, se protapise in fata lui si  se straduia sa-l trezeasca.

– Hai, mucosule, misca, misca mai repede . De cand te caut! Mama e tare suparata! Putea sa dea vulpea peste tine!

– Lasa-ma,  Rila, mi-e somn. Ce stii tu! Sunt tare obosit. Tu te-ai  jucat, in timp ce eu am salvat elefantul!

– Ce elefant, nu ti-e bine? Pirpiriule!

– Ce pirpiriu? Ce pirpiriu? Eu sunt iepurele Urias!

– Urias, n-am ce zice, poti intra intr-o traista mica…

– Nu-i adevarat, nu-i ade…

– Dezmeticindu-se, Iepurica isi dadu seama ca…nu mai era urias. Isi privi acum tacut fratiorul si incepu sa planga de ciuda. Oare  visase? Oare tot ce i se intamplase lui peste  zi  nu a fost decat o inchipuire?!…

Fara o vorba, fugi repede in casa la tatal sau.

Acesta , tocmai ii povestea mamei , cum c-a scris in gazeta, ca un iepure urias a fost vazut toata ziua prin padure, facand fel de fel de ispravi.

Linistit, Rica iesi afara si, umflandu-si pieptul, se uita de sus  la micutii sai fratiori.

– Ce rost ar mai avea sa le spun, ca Uriasul – am fost eu… ce rost…

1 comentariu

  1. sonia a zis:

    Vreau si eu Gazeta padurii!!! Imi tot zice tata de ea si nu stiu unde sa o gasesc.

    21/10/2009 la 12:32 am

Comentează