Cercei si cai verzi pe pereti

Există şi OAMENI!

Publicat în secţiunea Diverse în 19/07/2008

Şi totuşi, există şi OAMENI!

Am scris cuvântul oameni cu litere mari – pentru faptul că văd sufletul unor oameni prin vorbele lor.

În viaţă te loveşti de multe lucruri şi de mulţi oameni.

Mai mult de rele decât de bune.

Mai mult de răi decât de buni.

Dar mai stiu însă că, oamenii nu se nasc răi, că se transformă pe parcursul vieţii, că îi schimbă traiul şi toate de câte se lovesc.

Unora le merge bine, le vine totul uşor, de la sine, altora… vai de lume – şi asta-i face să se schimbe, se izolează, se acresc, se înrăiesc – ori poate mai rău.

Unii se schimbă – de prea mult bine – pot zice – se plictisesc de bine…

Eu zic că totul e sa încerci să menţii un echilibru în toate, când e bine să nu uiţi că pot veni şi clipe mai rele – iar când e rău să te gândeşti la lumina de la capătul tunelului…

Sa incerci sa poti face asta – altfel nu merge… nu poti trece mai departe.

Trebuie sa mergi totdeauna după principiul – „şi mâine e o zi”…

Şi nu există nu pot… atunci când vrei…

Comentează