U R I A S U L
Publicat în secţiunea Poveşti în 29/01/2009
Sub razele jucause ale soarelui, un iepuras alb si pufos, lenevea in iarba cu labutele sub cap si visa cu ochii deschisi.
… Ce minunat ar fi – gandea el – sa nu mai stea toata ziua cu frica-n san – ba ca vine lupul, ba, ca vine vulpea, ba ca… cine stie ce necaz il mai asteapta…
Ce grozav ar fi – de exemplu, sa fie – un iepure urias. Dar, urias, urias !
S-apara asa, mergand tantos pe carari, cu labutele la spate, fara nici-o grija. Si cand o-ntalneste pe cumatra vulpe – care-ar arata pe langa el asa, cam cat o veverita – s-o ia de coada, s-o scuture putin si s-o intrebe:
„Ei, cumatra, acum ce mai ai de spus?”
Si plictisit s-o lase jos, mai dandu-i si un sut peste coada-i stufoasa, de s-ar da de-a rostogolul si-ar ajunge agatata de un copac.
Dar cumatrul lup?
Pe-asta l-ar lua de urechi si l-ar scutura – uite-asa, ca pe-un par paduret cand bate vantul mai tare; si i-ar da si lui un sut…
Daca s-ar intalni cu elefantul?
Ce-ar face daca s-ar intalni cu elefantul?
Hmm… Pai, daca vulpea ar fi cat o veverita si elefantul cat un catel – lui sa nu-i faca o pozna?
L-ar pune bunaoara – sa ia apa cu trompa sa-i stropeasca morcovii uriasi pe care-i va manca cand ii va fi foame.
Dar cum visele nu tin loc de mancare, iepurasul simti un gol imens in stomac.
Cu parere de rau se hotara sa intre in casuta, pentru a cere mamei un morcovel pe care sa-l rontaie.
Nici nu apuca sa faca doi pasi – si simti cum incepe sa se lungeasca … si sa se lungeasca … si sa se lungeasca… – de nu se mai oprea download tubemate old version.
Nu-i venea sa-si creada ochilor!
Se ciupi sa vada daca nu cumva doarme. Au ! Ma doare!…
M-o fi auzit vre-un spiridus?…
Mamica mi-a spus ca,atunci cand iti doresti ceva, mult de tot, spiridusii iti indeplinesc dorinta…
Dar ce se intampla cu mine?
Vai,vai, ce lung sunt! Pot sa ating varful pomului cu labuta!
Ce labuta? Care labuta? Asta-i laba in toata regula!
Ce ma fac ? Ce ma fac acum? Cum ma vor recunoaste fratiorii mei asa cum sunt? Unde-am sa dorm ? Casuta noastra-i asa de mica, incat nu mi-ar intra nici-un picior in ea. Praf as face-o!
Si bietul Iepurica se aseza pe codita, uitandu-se intai in jur sa nu striveasca pe cineva.
Incepu sa cugete.
Nu-am incotro! Acum trebuie sa ma obisnuiesc cu noua mea infatisare. Ce-o sa le spun celorlalti? Iar or sa rada de mine! Si-asa zic cu totii ca nu sunt bun de nimic.
Ei, stai ca le-arat eu lor!
Am sa merg intai in padure. O da domnul sa ma intalnesc cu coana vulpe , si-atunci sa te tii!
Zis si facut.
Fara sa mai stea pe ganduri, Rica-Iepurica, o lua din loc.
O umbra uriasa insa il urmarea pas cu pas. Mergea Iepurica, mergea si umbra . Intorcea capul – umbra il imita ; pana s-a infuriat si-a rupt-o la fuga.
Umbra – dupa el mp3 auf iphone herunterladen!
Fugea Rica, hop si umbra!
Cum intra printre copaci, urmaritorul s-a pierdut. Parc-ar fi intrat in pamant. Unde-o fi ramas celalalt iepure urias? se-ntreba Rica-Iepurica.
Dar, cum avea treburi mai importante de rezolvat, uita de umbra si incepu sa scotoceasca tufisurile, doar-doar o da de vreo cumatra ascunsa printre frunze.
Iata si vulpea!…
– Cat pe ce sa-mi scapi, Roscato! Ce ma privesti asa? Nu-ti vine sa crezi, ai? Iasa vedem noi ce putem face cu matale: sa te jupoi de blana – e bine?
Revenindu-si din uimire, vulpea ii spuse cu spaima:
– Vai, vai, iepurasule, nu-mi vine sa cred?! Te rog sa ma ierti, Rica, nu ma jupui de blana. E tot ce am mai de pret si daca raman fara ea – cum am sa mai suport frigul la iarna?
– Acum ai intrat in labele mele! Mi-a venit si mie randul! Sa tremuri in fata mea, codato! Sa tremuri in fata intregului neam iepuresc! Si sa nu te mai prind c-ai sa faci de petrecanie vreunuia dintre noi, ai auzit?
Apoi venindu-i o idee:
– Deocamdata te iert – insa cu o conditie: pleci imediat pana la marginea satului freecell kostenlos. Acolo e o gradina cu morcovi. Imi aduci pentru inceput, un sac. Pe urma, mai vedem noi.
Dar repede…
Si proptindu-i o laba uriasa in coada, o proiecta la o distanta zdravana, ca nu-i mai ramanea vulpii cale lunga de parcurs pana la morcovii cu pricina.
„Cu unul am rezolvat-o” – vorbi pentru sine, Rica-Iepurica, incepand din nou sa scotoceasca printre pomi si tufisuri.
Privind cu mirare spre el, o caprioara cu ochii mari, catifelati, nu stia ce sa faca. S-o ia la fuga? Sa stea pe loc?…
– Ce-i cutine, surato? Nu te speria, sunt eu, Rica-Iepurica!
Caprioara ciuli urechile. Abia acum il recunoscu pe iepuras.
– Bata-te norocul sa te bata, Rica! Cum de-ai ajuns asa? Sa nu te mai recunosc!
– E greu de explicat, surioara. Mai bine fii atenta! Vezica nu departe de tine, e un ras; ia-o la picior pana-l scutur putin.
Si-nfipse laba-n ceafa rasului, invartindu-l de vazu stele verzi.
Ametit si-nspaimantat, rasul o lua la goana si se-ascunse in cel mai des tufis.
Frecandu-si labutele fericit, Iepurica isi spuse:
– Ce grozav sunt! Nimeni nu-i ca mine!
In timpul acesta, surata vulpe cara in spate un sac indesat cu morcovi.
Cum mergea ea asa pe drum, s-a intalnit cu lupul.
– Buna vremea, cumatra! Da, ce, ti-ai schimbat gusturile ? Ai dat-o pe zarzavaturi, dupa cate vad ! Nu-i a buna!
– Razi tu,cumetre , de mine , da-i jale mare daca te-ntalnesti cu Uriasul …
– Ce urias , cumatra, ori ai temperatura si aiurezi ?
– Nu te-oi vedea si pe tine cu un sac de varza-n spate…
Ramase cu vorba neterminata. Uriasul era langa ei. Prinzandu-l de urechi , Rica il ridica pe lup in sus ca pe-o frunza si-i comanda :
– Mars dupa varza !
Cu coada intre picioare si urechile pe spate , lupul o lua spasit spre gradini sa-i indeplineasca porunca.
Frecandu-si labutele – pardon , labele – una de alta, Rica se uita satisfacut in jur, sa vada daca i-a vazut cineva isprava.
Padurea clocotea.
Poata lumea aflase vestea .
Pasarile si animalele si-au transmis-o unul altuia:
– Ai vazut, ai vazut, ciripea o pasarica spre cealalta intr-un copac.
– Am vazut, am vazut, raspundea surata.
– Tok -tok – tok , fratele meu – ai auzit ? vorbi si ciocanitoarea catre un huhurez.
– Am auzit, soro, ca doar toata lumea stie…
– Ce zarva, ce zarva, nu poate omul sa se odihneasca de galagia lor – ofta buha ascunsa intr-un frunzis.
– Ce-i coana buha, ce-i , ca eu am dormit pana acum, o intreba ariciul cel cu o mie de tepi.
– Sa vezi si sa nu crezi! Cica spiridusul padurii , sa se razbune pe vulpe si pe lup, l-a transformat pe Rica intr-un iepure urias.
– Cine-i Rica, frate?
– Cum cine-i Rica? Cum cine-i Rica? Da, prost mai esti , mai Aricila! Rica-Iepurica – iepurasul alb si pufos din casuta de la marginea poienii…
– Aaaa, Rica, acum vin de-acasa…
Si pentru sine:”cine-o mai fi si-asta? Dar daca nu ma fac ca stiu, asta umple padurea ca-s greu de cap „.
– Bine, bine, vecina, acum ma duc la culcare – ca sunt tare obosit.
O broscuta dintre frunze – plangea cu lacrimi amare.
– Ce-ai patit broscuto? o-ntreba o omida care -si facuse drum pe langa ea.
– Oac-oac, ia, ce sa patesc. Nimic! Nimic nu-am patit.
– Atunci, de ce plangi?
– Pai, cum de ce, oac-oac, cum de ce? Tu nu stii? Daca trece Uriasul pe-aici si ma calca?!?…
Omida o privi stramb, apoi, pufnind-o rasul – pleca mai departe bombanind:
– Auzi, auzi, sa plangi ca poate te va calca… E si-asta ceva!
Intre timp, Uriasul nostru, nestiind ca i s-a dus vestea in toata padurea, isi pusese o laba la ochi si scruta imprejurimile.
– Ia sa vad eu, unde sa ma mai duc si ce-am sa mai fac…
Tocmai cand s-o ia din loc, numai ce vazu intr-o vale, un pui de urs care bocea de ti se rupea sufletul.
Ceva mai departe, ursoaica mama il striga si-l cauta peste tot disperata.
Induiosat, Rica il lua pe puisor pe sus – si-l depuse binisor in fata mamei ursoaice.
Nemaiputand de bucurie, ursoaica nu stia cum sa-i multumeasca iepurasului.
– Iti multumesc, Rica, daca nu erai tu , cine stie cand imi gaseam puslamaua de copil. Ca numai belele-mi face! Acum, cel putin, le-a pus capac la toate. Eu si Martin il cautam de doua zile prin padure.
Si catre Ursulica:
– Ne rafuim noi, afurisitule cand ramanem amandoi! Acum, multumeste-i frumos Domnului Iepure ca te-a salvat.
„Afurisitul”, care-si revenise din spaima de cand se afla in siguranta, langa mama sa, isi ridica privirile catre Urias – si, in loc de multumesc, il intreba:
– Da tu, cum ai facut de-ai ajuns asa de lung?
Ce sa se mai supere pe ursulet, parca el nu era tot copil?
Mangaindu-l pe crestet, isi lua ziua buna de la ursoaica si pleca mai departe. Niste tipete ascutite ii ajunsesera la urechi si nu stia de unde vin.
Rascolind in jur si privind mai aproape de pamant, ce descoperi?
Un pui de elefant cazuse intr-o groapa , facuta anume sa se prinda animalele in ea. In jurul gropii, neputincioasa, mama elefantelui alerga disperata si tipa si ea cat putea.
Iepurica veni mai aproape, se apleca si scotandu-l pe elefantel din capcana, il depuse langa mama lui.
Biata mamica , nu stia cum sa-l mai mangaie pe copilas.
– Iti multumesc, Uriasule, iti multumesc. Daca nu erai tu…
Si-si privi puiul cu dragoste.
– Asculta, Rica, acum suntem noi mici si tu mare; dar, nu se stie niciodata. Daca vei fi vreodata la necaz si te putem ajuta, cauta-ne…
– Si eu iti multumesc, Dinte-de-Fildes, nu-am sa uit; acum insa, du-te ca se-apropie alt pericol! Afundati-va in desisuri.
Ridicat in doua labe, Uriasul vazuse nu prea departe de locul unde statea de vorba cu cei doi elefanti, un vanator si un caine.
Se scarpina incurcat dupa ceafa. Oare, ce trebuia sa faca?
Neavand nici-o idee, iesi in calea vanatorului. Il lua pe sus impreuna cu cainele sau si-i zise:
– Buna ziua, vanatorule! Tu ai facut groapa in care a picat puiul de elefant?
– Ia te uita – se mira vanatorul in loc de raspuns la intrebarea lui Rica. Iepure urias si care sa mai si vorbeasca , nu-am mai intalnit in viata mea; si ridicandu-si palaria:
– Salut, Uriasule!
– Salut, salut, dar eu te-am intrebat ceva; si catre catel care se tot foiape laba lui:
– Asculta, piticule, daca ma mai gadili mult , iti ard una peste codita, de-o sa ma tii minte; si nu mai marai asa, ca nu ma sperii…
Razand cu hohote, vanatorul isi chema prepelicarul langa el:
– Vino langa mine, Rex!
Rex il asculta si se aseza cuminte pe codita.
– Uite ce e vanatorule. Tu cu pusca ta, ai bagat spaima in animalele padurii. Te rog muta-ti locul de vanatoare in alta parte. Sau mai bine, renunta de tot. La ce-ti foloseste sa omori niste suflete nevinovate. Daca-mi promiti ca renunti, iti dau voie sa pleci.
– Pai, am incotro?!?… raspunse mucalit vanatorul.
– N-ai ! mai zise hotarat Rica.
Si ca sa fie mai sigur, il depuse pe vanator la marginea padurii.
Salutandu-l cu mana la palarie, omul cu caunele sau, pornira spre casa pe drumeagul serpuit. Din cand in cand, se intorcea spre padure si-i facea cu mana lui Rica.
Obosit si-ngandurat, Rica-Iepurica-Uriasul, se-ndrepta spre poienita unde locuiau ai sai .
Oare, ce-o sa fie de-acum incolo? Unde va dormi? I-or fi adus vulpea si lupul morcovii si varza?
S-a oprit putin la izvorasul din marginea poienii sa se racoreasca. Ce buna era apa de izvor!
In poienita, fratiorii sai faceau tumbe prin iarba si se jucau fara griji.
Cred si eu, daca le-a asigurat el linistea?!…
In casuta, mama iepuroaica trebaluia pe langa soba. Tata, statea pe-un fotoliu si citea „Gazeta padurii”. Usa si ferestrele casei erau larg deschise. Ii vedea pe-amandoi si se bucura.
Intr-o parte, o gramada uriasa de morcovi si de varza.
Dintr-un pas, fu in poiana. Se-aseza in iarba cu fata-n sus si cu labele sub cap. Fratiorii lui nici nu-l observasera. Inchise ochii si atipi…
– Hei, lenesule, scoala-te si vino macar la masa…
-Cine – cine, vorbeste cu mine?…
Si Rica se freca la ochi sa vada mai bine. Rila, cel mai mare dintre frati, se protapise in fata lui si se straduia sa-l trezeasca.
– Hai, mucosule, misca, misca mai repede . De cand te caut! Mama e tare suparata! Putea sa dea vulpea peste tine!
– Lasa-ma, Rila, mi-e somn. Ce stii tu! Sunt tare obosit. Tu te-ai jucat, in timp ce eu am salvat elefantul!
– Ce elefant, nu ti-e bine? Pirpiriule!
– Ce pirpiriu? Ce pirpiriu? Eu sunt iepurele Urias!
– Urias, n-am ce zice, poti intra intr-o traista mica…
– Nu-i adevarat, nu-i ade…
– Dezmeticindu-se, Iepurica isi dadu seama ca…nu mai era urias. Isi privi acum tacut fratiorul si incepu sa planga de ciuda. Oare visase? Oare tot ce i se intamplase lui peste zi nu a fost decat o inchipuire?!…
Fara o vorba, fugi repede in casa la tatal sau.
Acesta , tocmai ii povestea mamei , cum c-a scris in gazeta, ca un iepure urias a fost vazut toata ziua prin padure, facand fel de fel de ispravi.
Linistit, Rica iesi afara si, umflandu-si pieptul, se uita de sus la micutii sai fratiori.
– Ce rost ar mai avea sa le spun, ca Uriasul – am fost eu… ce rost…
sonia a zis:
Vreau si eu Gazeta padurii!!! Imi tot zice tata de ea si nu stiu unde sa o gasesc.
21/10/2009 la 12:32 am